sâmbătă, 1 decembrie 2012

La final de clasa a 8-a - o enumerare a experienţelor pozitive ca elev


O compunere utilă elevilor de clasa a VIII-a. Sunt enumerate câteva din beneficiile şcolii asupra unui elev. Sunt trecute în revistă momente frumoase din viaţa de elev. Într-o frază, compunerea este despre enumerarea experienţelor pozitive ca elev de şcoală generală.

Acum că am ajuns la finalul clasei a VIII-a, finalul şcolii generale, mă încearcă un sentiment de melancolie. Chiar dacă pe parcursul anilor petrecuţi în gimnaziu au fost unele zile şi momente mai puţin plăcute, pe ansamblu viaţa de elev a fost frumoasă. În toţi aceşti opt ani am avut şi o serie de experinţe pozitive. Mi-am propus ca doar pe acestea să le păstrez vii în minte, pe restul vreau să le uit, să le şterg din minte ca şi când nu ar fi existat.

Prima experienţă pozitivă ca elev a fost clasa I. Atunci am învăţat să citesc, să scriu. Îmi aduc aminte şi acum de frumosul abecedar, primul pas în lumea literelor. Apoi îmi amintesc de prima carte de poveşti pe care am reuşit să o citesc singur. Am fost foarte mândru de mine: reuşeam să înţeleg singur o parte din învăţăturile acestei lumi, fără ajutorul părinţilor. În clasele în care au urmat mi-am îmbunătăţit cititul, astfel că am reuşit să citesc singur subtitrarea la un film. A fost grozav. A fost primul semn că încep să mă descurc de unul singur în vuietul vieţii. 

Undeva în clasele primare, am fost într-o excursie cu clasa. Am cumpărat o carte poştală şi plin de emoţie am aşternut pe hârtie câteva rânduri pentru cei dragi. Am realizat în acel moment care sunt beneficiile şcolii şi ale educaţiei. Fără zilele petrecute la şcoală nu aş fi fost capabil să le transmit celor dragi câteva gânduri de la distanţă. În excursiile ce au urmat am înţeles şi utilitatea celorlalte materii învăţate în anii de şcoală. Geografia m-a învăţat să mă orientez, să ştiu în fiecare moment unde mă aflam. Ştiinţele naturii şi fizica erau ca o busolă care îmi arătau direcţia în care trebuie să o apuc, dar şi pericolele de care trebuie să mă feresc. În diverse alte situaţii am aplicat în practică şi alte cunoştiinţe deprinse în orele de matematică, istorie, cultură civică. Deşi la începutul şcolii multe din învăţăturile transmise de profesori îmi păreau de prisos, odată cu trecerea timpului am conştientizat că fără aceste învăţături mi-ar fi fost foarte greu să mă descurc în viaţă. Toate informaţiile acumulate mi-au permis să descrifez realitatea înconjurătoare precum un puzzle, piesă cu piesă, iar într-un final am putut să văd imaginea mare.

Nu în ultimul rând, orele petrecute în şcoală mi-au dat ocazia să leg prietenii trainice cu colegii mei. Mi-ar face o mare plăcere să păstrăm aceaste relaţii bune toată viaţa. Împreună ne-am certat, iar apoi am aflat că supărarea nu ne este utilă. Am învăţat ce este toleranţa între elevi, deoarece fiecare copil este unic şi are propriile opinii şi gânduri. Împreună cu colegii am format o echipă, am reuşit să urmărim şi atingem obiective comune. Dar mai preus de orice am învăţat să ne ajutăm reciproc la bine şi greu şi să împărtăşim bucurii.

Un loc special în capitolul experienţe pozitive ca elev au fost dascălii. Fără ajutorul lor evoluţia mea de la copilărie la adolescenţă ar fi fost dificilă. Aceşti oameni deosebiţi, profesorii, m-au ghidat pas cu pas. Uneori a fost nevoie de o vorbă bună, alteori de severitate. Am primit note bune, precum şi unele mai puţin bune. Dar cu toate acestea nu sunt supărat. Am realizat că toate acestea au fost spre beneficiul meu, iar dacă uneori severitatea lor mi-a provocat disconfort, într-un final am trecut peste, având în gând motivaţia lor: binele meu ca elev. Pentru toate orele petrecute alături de mine, le mulţumesc profesorilor mei din şcoala generală şi ştiu că le voi purta veşnică recunoştinţă.

Finalul clasei a 8-a este doar finalul unei etape din viaţa de elev. O altă etapă, sper la fel de fascinantă, stă să înceapă şi anume viaţa de licean. Sunt nerăbdător să fac primii paşi în liceu! Dar cu siguranţă nu voi uita niciodată momentele frumoase din şcoala generală. În amintirea experienţelor pozitive pe care le-am avut ca elev, de câte ori voi avea ocazia, mă voi întoarce cu plăcere la prima mea şcoală, la primii mei profesori şi la colegii mei de clasă.

Compunere - O călătorie în cosmos, prin ochii unui cosmonaut


O compunere despre o călătorie în Cosmos, în care un cosmonaut descrie senzaţiile pe care le are în timpul călătoriei.

Pământul, Planeta Albastră, a treia planeta de la Soare. 

Încetul cu încetul, nava reuşeşte să învingă forţa colosală de atracţie a pământului şi se îndreaptă spre zenit, precum o barcă pe o mare agitată. Presiunea enormă care apasă pe învelişul exterior, se simte şi in interior, iar din când în când se aud scârţâituri subţiri pe la îmbinările fuzelajului. Chiar dacă am depăşit plafonul pufos de nori grei şi albi, aparatul de zbor se opinteşte din greu să iasă din braţele puternice ale Terrei. Eliberarea din sfera de influenţă a magnetismului pământului aduce cu sine cu o linişte de mormânt. Doar bâzâitul motoarelor grele şi şuieratul înfundat al jetului propulsor se aud în carlinga bine izolată. Plutim în eterul nesfârşit al cosmosului cu atâta tandreţe încât aş putea spune că stăm pe loc. Doar cifrele ceasului electronic de pe bord, care cresc neîncetat de când am decolat, îmi amintesc că zburăm cu mult peste viteza sunetului, adică aşa cum se spune în poveşti: zburăm ca vântul şi ca gândul.

Privirea îmi fuge către hubloul generos al navei. Brusc mă trece un fior rece pe şira spinării, însoţit de o senzaţie de emoţie copleşitoare. Pământul este din ce în ce mai mic. La început o sferă mare şi de un albastru pur, pe alocuri presărată cu maro şi verde, apoi sfera devine tot mai mică, predominând culoarea albastră. Mut de uimire şi plin de o admiraţie covârşitoare înţeleg de ce planeta Pământ se numeşte Planeta Albastră. Secundele devin ore, iar miile de kilometri devin milimetri. Sunt complet debusolat. Pământul aşa cum îl ştiu eu, mare şi plin de forme de relief, miliardele de oameni, părinţii mei, fraţii mei, casa mea  s-au topit într-un mic punct nesemnificativ, faţă de grandoarea cosmosului. Nu se mai desluşeşte nimic din albăstrimea planetei natale. Undeva mult în spate, Pământul a devenit un mic grăunte într-un ocean nesfârşit de negură liniştită.

Abia acum îmi îndrept privirea spre restul cosmosului. Ani de zile am privit de pe Pământ stelele scânteietoare şi mi-am imaginat cum mă desprind de pe sol şi le ating. Acum îmi dau seama că totul a fost o iluzie. Luminiţele nu pot fi atinse. Şi de aici din cosmos steluţele sunt la fel de mici, semn că între noi există o barieră invizibilă şi aproape de netrecut: distanţa siderală colosală. Cu toate că avem o viteză greu de imaginat pentru un om normal de pe pământ, adică cu această vitează am înconjura tot Pământul în câteva minute, în Cosmos această vitează este nesemnificativă. Suntem ca nişte melci leneşi, care se tărâie în infinitul cosmic.

Luminiţa pe care am fixat-o cu privirea acum câteva minute pare neclintită şi la fel de mică. În raport cu ea pare că nu avansăm defel. Pe ecranul computerului din faţa mea idenific steaua cu pricina, Proxima Centauri din constelaţia Centaurul, cea mai apropiată stea de Pământ. O serie de date uluitoare sunt afişate pe ecran. Dacă ne-am deplasa în acelaşi regim de viteză, ca acum, ne-ar lua peste 80.000 de ani să ajungem la ea. Altfel spus, la o speranţă de viaţă de 100 de ani a unui om, abia la a 800-a generaţie s-ar putea ajunge la ea. Este incredibil şi aproape de necuprins cu mintea. Cifrele acestea îmi confirmă încă o dată micimea fiinţei umane şi faptul că în cosmos civilizaţia umană se află într-un stadiu incipient. Specia umană în acest moment este precum un copil de 2-3 ani care se aventurează să descopere împrejurimile pătuţului în care doarme.

Compunere - o întâmplare neobişnuită


O compunere despre o întâmplare neobişnuită.

Vara trecută, împreună cu bunicul meu, ne îndreptam spre pădurea din apropierea satului de munte. Pentru a ajunge acolo trebuia să trecem peste o apă. Deoarece pârâul avea ape destul de repezi, sătenii din apropiere au construit o punte. 

Cum ne apropiam noi de locul de trecere peste apă, am zărit de la depărtare, pe malurile pârâului, două capre sălbatice. Ca un la un semn, ambele capre s-au hotărât să treacă pe punte. Una venea dintr-o parte, iar alta din cealaltă parte. S-au întâlnit la mijlocul punţii şi s-au oprit. S-au privit una pe cealaltă preţ de câteva secunde. Cum puntea era strâmtă, cât să încapă un om, nu au avut loc de trecere una pe lângă cealaltă. Cum nici una nu vroia să se dea la o parte s-au luat la bătaie. Gâlceava a ţinut puţin timp. S-au lovit de câteva ori după care au căzut în apă. Probabil că apa rece le-a făcut bine. Au încetat să se mai bată şi s-au îndreptat tăcute spre păduricea din apropiere.

În tot acest timp, eu şi bunicul meu ne-am oprit şi am privit amuzaţi întâmplarea. După ce am văzut că întâmplarea a avut un final fericit, ne-am apropiat de punte. Am trecut-o, după care ne-am văzut de drumul nostru.

Compunere - Toamna păsărelele pleacă


O compunere despre plecatul păsărilor în anotimpul toamna.

Păsărelele mici şi gingaşe s-au oprit pentru un scurt popas în pomii îngălbeniţi din apropierea casei. S-au odihnit puţin, timp în care au ciripit neîntrerupt, făcând o zarvă de nedescris. Deodată, s-au ridicat cu toatele. S-au înălţat spre bolta plumburie a cerului, cu o iuţeală uimitoare. Un mic grup de păsări s-a despărţit de stolul mare şi a dat un scurt ocol casei de desubt. Apoi s-au pierdut iarăşi în mulţimea celorlalte. 

De la streaşina casei, ies ultimele păsări rămase pe aceste meleaguri. Şi ele se pregătesc de plecarea spre ţările calde. Dau ultimele indicaţii puişorilor mici şi amărâţi, după care încep să segeteze cerul. Dau un ocol larg lacului din apropiere, parcă dorind să-şi ia la revedere de la copilul care privea trist plecarea păsărilor. Apoi se înalţă tot mai mult şi se alătură celorlate păsări din stolul cel mare. Cu toate alunecă spre asfinţit şi se pierd în zare.

Copilul priveşte îndelung stolul care aproape că nu se mai vede. Le face cu mâna păsărelelor, urându-le în gând drum bun. În colţul ochilor i-au apărut lacrimi amare. Şi le şterge cu mâinile mici, după care aleargă supărat în casă.

Compunere - În recreaţie, în curtea şcolii

Timpul este frumos. Elevii clasei a III-a se află în curte. Curtea şcolii este mare şi curată. Un grup de copii se joacă veseli cu mingea. Aruncă de la unii la alţii o minge roşie cu dungi albastre. Chiuie şi se veselesc fără să dea niciun semn de oboseală. Cei mai sprinteni sunt Răzvan şi Mircea. Cei doi colegi par a nu avea astâmpăr. 

În altă parte a curţii, un grup de eleve îşi povestesc întâmplările de peste vară. Chiar acum Maria explică şi gesticulează rapid. Celelalte o urmăresc atente şi nu o întrerup. La un moment încep să râdă şi nu se opresc până când Cristina nu începe să depene şi ea amintirile de peste vară.

Veselia generală din curtea şcolii e întreruptă de sunetul strident al clopoţelului. Elevii se îndreaptă către intrarea în şcoală. Nici nu s-a terminat bine această pauză, că deja sunt cu gândul la următoare recreaţie.

Compunere Serbare de Ziua Naţională a României


O compunere despre o serbare, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Elevii au organizat o serbare. Serbarea a fost închinată Zilei Naţionale a României, 1 decembrie. Copiii au pregătit coruri şi cântece despre ziua naţională. Un mic grup de elevi, îmbrăcaţi în costume populare, au prezentat şi dansuri naţionale. Fiecare elev a avut de învăţat şi spus câte o poezie, care să amintească de momentul istoric, Unirea de la 1 decembrie 1918. Serbarea nu a fost lipsită nici de o scurtă prezentarea a evenimentelor petrecute la Alba Iulia în 1918. Apoi elevii au prezentat surpriza serii, o scenetă în care era prezentată bucuria românilor la aflarea veştii că Transilvania s-a unit cu patria mamă, România. La final, părinţii au aplaudat îndelung serbarea copiilor. Fiecare părinte a primit în dar, de la elevii care au organizat serbarea, câte un steag confecţionat chiar de ei la ora de abilităţi practice. Părinţii au fost foarte mândri de spectacolul organizat de elevi.

Compunere descrierea patriei mele, România


O compunere idilică despre patria mea, România. Această compunere este o ficţiune, România nu arată chiar aşa în realitate.

Patria noastră, România, are munţi înalţi, dealuri mănoase şi câmpii întinse. Râuri cu ape cristaline brăzdează solul patriei, hrănind în drumul lor oameni, animale şi vegetaţie deopotrivă. Lacuri întinse, cu ape curate, pline de peşti feluriţi, sunt presărate pe suprafaţa ţării. În luciul lor se oglindesc frumuseţile naturale ale acestui pământ şi albastrul pur al văzduhului.

Cât vezi cu ochii, dealurile sunt acoperite de livezi cu rod bogat. Vara, dealurile se îmbracă în pajişti verzi, care bucură privirea călătorilor şi oferă ţăranilor hrană pentru animalele din gospădării. La şes, câmpiile gem sub greutatea grânelor şi a lanurilor pline de porumb. Solul fertil al acestora este o casă bună pentru orice tip de cultură agricolă.

Cartea de vizită a patriei mele sunt munţii. Înalţi, încât noaptea ai impresia că ating bolta înstelată a cerului, munţii noştri sunt acoperiţi de brazi semeţi şi de păduri cu copaci seculari. De acolo de sus, din creierul munţilor, aerul curat şi sănător se răsfrânge asupra întregii ţării, încântându-i pe locuitori cu prospeţimea sa. În pădurile dese ale patriei, pline de cu vegetaţie bogată, vieţuiesc animale sălbatice. 

Acolo unde apele cristaline se întrepătrund cu plaiurile înverzite au apărut satele. Acestea sunt locuite de oameni harnici, cu gospodării bine întreţinute. Din loc în loc, pe malul câte unui râu cu ape adânci au apărut oraşele. Ele sunt populate de oameni pricepuţi, care lucrează în sumedenia de uzine şi ateliere meşteşugăreşti. Şcolile, grădiniţele, liceele şi universităţile, prezente mai ales în oraşe, educă copiii patriei, cei care vor reprezenta viitorul acestei ţări. În teatre şi săli de spectacole sau concerte, artişti şi cântăreţi talentaţi încântă locuitorii acestei ţări. 

Aceasta este patria mea, România. Ea este pentru mine un motiv de bucurie şi mândrie.