Pentru mine, prima zi a anotimpului de primăvară a început cu mari emoții. Încă de la primele ore ale dimineții, singura mea grijă a fost să caut un mărțișor pentru colega mea de clasă, Maria. Taraba din colțul străzii era plină ochi de mărțișoare. Mari și mici, frumoase și foarte frumoase, gingașele mărțișoare stăteau aranjate ca la o expoziție. Razele soarelui se jucau în luciul cu care erau poleite, astfel că micile obiecte decorative arătau precum niște bijuterii veritabile. Le-am privit de mai multe ori și am încercat să le găsesc cusururi, pentru a-mi fi mai ușor să mă decid. Dar în zadar, toate îmi plăceau și cu cât le priveam mai mult, mărțisoarele îmi păreau tot mai prețioase și mai potrivite. Am apelat și la comerciantul care le vindea, i-am cerut un sfat. Dar acesta, ca un vânzător priceput, mi le-a lăudat pe toate și mi le-a descris în metafore care mai mult m-au încurcat decât ajutat. În cele din urmă am zăbovit asupra două mici mărțisoare, care simbolizau un ghiocel și o inimioară. Primul, argintiu, asemănător unui clopoțel, semăna cu Maria. Mic și frumușel i se potrivea de minune colegei mele. Al doilea mărțișor, o inimioară roșie, era din catifea și avea inscripționat mesajul "Primăvara e frumoasă ca tine". Mi-a plăcut foarte mult mesajul și în plus era și adevărat. Colega mea, Maria, este cea mai frumoasa fată din clasă, poate chiar din școală, iar chipul ei este senin ca o zi de primăvară. Ajuns în acest punct cu gândurile am realizat că cel mai potrivit mărțișor, care i se potrivește Mariei este inimioara roșie. L-am cumpărăt și m-am îndreptat spre școală, mândru și sigur pe mine.
Am zărit-o pe Maria în curtea școlii. Era singură și căzută pe gânduri, de parcă aștepta pe cineva. M-am apropiat de ea. De cum m-a zărit s-a luminat toată la fața și a roșit ușor. I-am întins mărțisorul în timp ce-i adresam cuvintele la care m-am gândit tot drumul până la școală: "Maria, așa cum primăvara este anotimpul meu preferat și tu ești colega mea preferată. Te rog, primește acest mărțișor, este la fel de frumos ca tine." După ce am rostit cuvintele m-am simțit puțin ridicol, dar Maria m-a scos din încurcătură: "Mihai, de când te cunosc ai știut să mă surprinzi. Îți mulțumesc! Voi purta acest mărțișor. Ajută-mă să-l prind la rever." Și asta nu a fost tot. În semn de mulțumire m-a sărutat pe obraz. Ultimul ei gest m-a luat pe nepregătite. Am simțit cum mi se taie picioarele. "Așa trebuie să fie primăvara, plină de emoție și simțire" mi-am zis și m-am îndreptat spre sala de clasă năucit de intensitatea primei zile de primăvară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu