sâmbătă, 1 decembrie 2012

Anotimpul iarna înseamnă zăpadă, multă zăpadă

A nins în săptămâna acesta cât în ultimele ierni la un loc. Anotimpul zăpezii a ținut să ne reamintească că iernile de poveste, pe care le credeam demult apuse, există. Aproape fără întrerupere, ceas de ceas, iarna a nins puhoaie de fulgi de nea mari și pufoși. Mai deși decât stropii unei ploi de toamnă și mai gingași decât aripile unor fluturi drăgălași, fulgii de zăpada au invadat cerul albastru. Pe adierea vântului care a suflat liniștit, dar constant, fulgii s-au prins într-o horă amețitoare și au dănțuit plini de grație. Asemeni unei armate bine organizate, s-au așezat pe solul înghețat, cucerindu-l bucată cu bucată. În scurt timp pământul a cedat, iar armata albă s-a autoproclamat învingătoare. Fulgii de nea și-au dat mâna și au făcut corp comun, rezultatul fiind un strat considerabil de zăpadă ce a acoperit totul.

Iarna nu s-a oprit nici măcar atunci când zăpada a acoperit ultimele forme ale peisajului și a voalat în alb orice culoare. A continuat să ningă la fel de hotărât ca la început, cu fulgi tot atât de mari și tot atât de deși. Efectele ninsorii de lungă durată nu s-au lăsat pea mult așteptate. Sub greutatea stratului de zăpadă, copacii și acoperisurile caselor gemeau și trosneau din toate încheieturile. Drumurile au devenit în scurt timp impracticabile, nămeții înalți cât statura unui om au paralizat orice formă de circulație. Niciun picior de om nu a îndrăznit să deranjeze pustiul de alb aranjat cu migală de anotimpul zăpezii. Doar fumul gros ce ieșea din hornurile caselor sugera că locurile acestea sunt locuite de oameni.

Cantitatea de zăpadă căzută în acest an confirmă faptul că anotimpul iarna înseamnă zăpadă. Dacă în anii trecuți, a nins mai puțin, iar zăpada depusă a lipsit cu desăvârșire, anul acesta anotimpul pare că și-a reintrat în drepturi și în matca firescă. Firesc înseamnă zile întregi de ninsoare, un strat considerabil de omăt ce acoperă natura, precum și un pustiu de alb nesfârșit peste întreg orizontul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu