Compunere - De vorbă cu Fram, ursul polar

Televiziunile au deschis jurnalele de știri cu vestea că un urs polar a scăpat din captivitate. Grădina zoologică care-l avea în grijă a anunțat că ursul polar este blând, dar cu toate acestea nu trebuie iritat, iar ca primă măsură trebuie anunțate de urgență autoritățile...

***

În casa din apropierea lizierei, Ionuț privea pe fereastră troienele uriașe ce s-au format ca urmare a ninsorilor fără precedent. Cum vremea se mai potolise, copilul se decise să iasă din casă, să se joace în zăpadă. Vesel, Ionuț se îndreptă spre copacii din apropiere. Căuta un loc cât mai bun pentru a face un om de zăpadă. Cu coada ochiului, zări o momâie albă ce se mișca de colo-colo. Ionuț se apropie. Două bobițe negre și o pată cenușie erau încadrate în ceva ce aducea cu un cap. Se apropie mai mult. Brusc, rațiunea începuse să-l alarmeze: "Un urs alb!" Înlemnise pe loc, rememoră știrea pe care o văzuse la televizor.

- Hei, copile, strigă ursul cu o voce stridentă. Da, tu! Apropie-te, nu sta acolo ca o stană de piatră!
- Cu mine vorbești? Adică vorbești? spuse copilul consternat. Ești ursul evadat de la zoo?
- Da, eu sunt. Tremuri ca varga. Vino mai apropie. Hai vino, curaj!
- Mi-e frică... mi-e frică să nu-mi faci rău, adăuga cu glasul pierit copilul.
- Dacă aș fi vrut să-ți fac rău, îți făceam deja. Uită-te ce mare sunt! Ursul se ridică în două picioare, era mare cât un munte.
- Cred, că ai dreptate! zise copilul după ce stătu puțin pe gânduri. Dacă tot vorbești, spune-mi cum te cheamă. Ai un nume?
- Da, numele meu este Fram, Fram ursul polar! Dar pe tine cum te cheamă?
- Fram? Ca-n povestea pentru copii, ce frumos... Eu sunt Ionuț. Întinse mâna ca și când ar fi vrut să-l salute pe ursul din fața lui. O retrase imediat, dându-și seama de ridicolul situației. Apoi continuă: vorbești, exact ca ursul din poveste. E posibil?
- Mda, după cum vezi vorbesc. Dar numai când vreau și cu cine vreau, răspunse ursul încercând un zâmbet. 
- Ce vrei de la mine? De ce m-ai strigat? întrebă copilul, făcând un pas în spate văzând grimasa ursului, care-i dezvăluise dinții mari și puternici.
- Mi-e foame. Foarte foame. De câteva ore bântui prin pădurea asta, fără să găsesc ceva comestibil. Crezi că mă poți ajuta?
- Te-aș ajuta cu mare plăcere, dar nu știu ce mănânci. Cred că mi-a lăsat mama sandwich...
- Sandwich? În lipsă de altceva ar merge, dar un pește ar fi mai potrivit. Și în plus, cine știe când voi mai mânca. Voi oamenii, nu ați lăsat mai nimic de mâncare animalelor sălbatice. Nu știu ce voi face în continuare. Nu am niciun plan. Sper doar să nu mor de foame.
- Atunci de ce nu te întorci la grădina zoologică, întrebă curios copilul. Cel puțin acolo primești mâncare, nu?
- Tu ai rezista să stai o viață după gratii? mormăi morocănos Fram. Crezi că e ușor să nu simți gustul libertății? Oricum, mă gândeam în orele acestea de hoinăreală că mi-ar fi mai bine înapoi la zoo, dar am și eu demnitatea mea de urs. Nu mă pot întoarce cu coada între picioare. Unde mai pui că nici nu am coadă?!
- Ei lasă că o să fie bine. Merg în casă să văd dacă găsesc pește în congelator. Stai aici, nu pleca, să te gasesc ușor, spuse copilul și se îndreptă spre casă.

Pe drum medită puțin la discuția cu Fram. "Ursul polar nu are nicio șansă să supraviețuiască în sălbăticia umană. Dacă ar fi fost în sălbăticia de la poli nu ar fi avut nicio problemă, dar aici între oameni..." își spuse Ionuț. Intră în casă deschise frigiderul și găsi 2 pești pentru ursul flămând. Luă peștii și se îndreptă spre ușă. Se uită spre telefon și își spuse că e de datoria lui să ajute ursul pribeag. Ridică receptorul și formă 112, numărul de la urgențe. De la capătul celălalt al firului, o voce întrebă scurt: "Care este urgența?" Ionuț răspunse șovăind: "Știu unde este ursul polar evadat, ursul Fram..."