Compunere - Ninge, ninge, ninge, ca-n poveste

Fulgi mari de nea cern neîncetat din văzduh

Cerul alb s-a deschis, zâmbește larg și împrăștie spre pământ o sumedenie de fluturi albi de zăpadă, mici și gingași. Se rotesc în aer ca niște ființe vesele și sclipesc în razele soarelui ca niște steluțe de argint. Sunt atât de mulți încât seamănă cu un roi de albine albe jucăușe, care au împânzit văzduhul. Unii sunt mici de tot, iar alții mai mari, dar cu toții sunt pufoși și mai ușori decât aerul. Cei mai harnici dintre fulgii de zăpadă prind câte o răsuflare de vânt, se cațără pe ea și se lasă purtați spre depărtări. Urcă și coboară fără să opună vreo rezistență capriciilor vântului. Ploaia de fulgi albi continuă tot mai puternic, încât spațiul pare mai strâmt.

Armata de fulgi de nea se îndreaptă ca o avalanșă spre pământ și nu-i trebuie mult timp să o stăpânească pe deplin. Primii fulgi albi, ajunși pe solul înghețat, își dau mâna și încep să țeasă pânza argintie și pufoasă a stratului de zăpadă. Iarna își îndreaptă apoi privirea spre acoperișurile caselor și aruncă asupra lor pânza albă subțire formată din mii de fire de fulgi de zăpada. Culoare maronie a șindrilelor se preschimbă încetul cu încetul în alb. La fel se întâmplă și cu copacii. Crengile acestora albesc, întocmai ca pletele unui bâtrân apăsat de ani mulți.

După un mic moment de respiro, în care fulgii de zăpadă s-au rărit, ninsoare își revine, semn că încă nu dorește să plece. Un nou val de fulgi de nea, de data mai mari, se îngrămădesc în văzduhul înghețat. Vântul s-a apropit astfel că nimic nu-i mai grăbește spre pâmânt. Plutesc în liniștea albă a iernii, după care se așează tăcuți peste covorul de nea deja format. Atmosfera generală este una de basm. Ninge atât de frumos încât s-ar putea spune că realitatea a devenit o poveste de iarnă minunată. Ninge, ninge fără oprire, ca-n poveste!