Azorel, căţelul neascultător

O compunere narativă, despre un căţel neascultător. Personajele compunerii sunt un pui de câine, mama lui şi un cocoş.

E o zi călduţă de vară. Curtea casei este înverzită, iar florile copacilor împrăştie miresme dulci în jur. La umbra unui copac bătrân, căţeluşa Lili, împreună cu puiul Azorel, au ieşit în grădină. Ambii se bucură de razele soarelui şi respiră aerul curat al dimineţii. Lili îşi admiră căţeluşul zburlit, cu părul negru ca abanosul. Mic şi dolofan, Azorel seamănă cu un pufuleţ. Mândră peste măsură de progenitura ei, mama îl soarbe din ochi, după care îl linge duios. Din când în când îi explică cum trebuie să se poarte un căţel, cum să latre şi mai ales când să latre. Azorel încearcă să-şi imite mama prin lătrături scurte. Dar în loc de sunete puternice, din gura lui ies doar nişte scheunături. 

După ce lecţiile de lătrat s-au finalizat, mama a început să-i prezinte vecinii de curte. Printre altele, l-a atenţionat să nu se apropie de coteţul găinilor până nu va creşte mai mare. Curios nevoie mare, căţelul privea cu uimire orătăniile care populau curtea. Nu mai avea urechi pentru cuvintele mamei lui. Nu a auzit nici măcar când mama lui s-a îndepărtat de el. Se uita hipnotizat la animalele cu două piciore şi la aripile lor, viu colorate. Din dorinţa de a le vedea mai bine, s-a apropiat din ce în ce mai mult de zburătoarele din apropiere. Picat pe gânduri şi plin de întrebări, Azorel s-a trezit dintr-o dată în faţa unui coteţ masiv de lemn. Lângă el mai multe găini cotcodăceau neîntrerupt.

Brusc, din dreapta căţelului a apărut o fiinţă colosală cu creastă roşie ca focul şi cu o guşă impresionantă. Avea un cioc impozant, iar picioarele, cu gheare uriaşe, erau ca ale unui gigant. Măi văzuse el prin curte găini mai mari, da creatura din faţa lui era un monstru. Se apropia galeş de el şi foarte mândru de penele sale colorate şi strălucitoare. Intimidat de făptura neobişnuit de mare, care eclipsa soarele de pe cer, Azorel a făcut câţiva paşi în spate. Ar fi vrut să latre, să strige după ajutor. Nu a reuşit. Din gură îi ieşeau doar nişte scâncete ca de pisică. Monstrul avansa spre el. Deja îi simţea răsuflarea. Tremurând ca o trestie în bătaia vântului, căţelul şi-a pus labele pe cap şi închise ochii. Aştepta să-l înhaţe monstrul. "Clonţ! Clonţ!" simţi un ciocănit în creştetul capului. Monstrul îl ataca! Cu ultimele puteri, Azorel scoase un lătrat prelung: "Ham-Ham! Ham-Ham!". Cerea ajutor! Într-o clipită mama lui îi răspunse. Se apropia în fugă să-şi protejeze odrasla. Auzi paşi în jurul lui şi latratul puternic al mamei. Urmă un foşnet rapid de aripi, după care linişte. Abia acum avu curajul să deschidă ochii. Lângă el, căţeluşa Lili îşi privea puiul. Nu ştia ce să facă, să-l certe pentru că-i nesocotise cuvântele sau să-l pupe pentru a-i alunga teama. Căţelul şi-a îndreptat ochii umezi spre ea. O privea intens şi foarte speriat. Avea nevoie de sprijinul ei. În acel moment Lili hotărâse că e mai bine să-şi susţină puiul. Îl linse preţ de câteva secunde. Avea ea timp mai târziu să-i explice unde a greşit Azorel.