Omul de lângă mine - o compunere narativă

O compunere narativă despre o întâmplare. Titlul ales pentru această compunere, "Omul de lângă mine", este o metaforă.

Întâmplarea scurtă pe care am să o povestesc în cele ce urmează s-a întâmplat deunăzi. Este o relatare despre oamenii din jurul nostru și despre cât de recunoscători trebuie să le fim oamenilor de bine, anonimi de altfel, cu care ne intersectăm în viață.

Ca în mai toate diminețile, m-am trezit bine dispus și plin de optimism. Am deschis larg fereastra, iar în cameră a pătruns un miros dulce de primăvară, care mi-a îmbătat simțurile. Sub efectul miresmelor de primăvară, m-am pregătit de școală, după care am coborât în stradă. 

Semaforul din apropierea blocului în care locuiesc se află în mijlocul unei intersecții mari pe care o traversez în fiecare dimineață spre a ajunge la școală. Am aruncat o privire spre semafor. Era roșu. M-am oprit și am așteptat liniștit culoarea verde. Încă aflat sub influența frumoasei zile de primavară, mi-am îndreptat privirea spre soarele care strălucea mândru pe cerul albastru pur. Pentru câteva clipe m-am bucurat de mângâierea blândă a razelor discului de aur. Am aruncat apoi o privire spre semafor. Se făcuse verde. Am pus piciorul pe zebră hotărât să traversez. În acel moment, cu coada ochiului, am zărit o mașină care se îndrepta spre mine. Am împietrit, deja eram la jumătatea trecerii pentru pietoni. Singurul gând pe care l-am avut în fracțiunile acelea de secundă, care mi s-au părut minute, a fost că mașina nu mă va putea evita. De undeva din spate, am auzit o voce de bărbat care mi se adresa: "Copile, ai grijă la mașină!" A urmat un scârțâit îngrozitor de roți, dar eu eram paralizat de frică în mijlocul trecerii. Nu am reușit să mă mișc niciun pas. Tot ce am putut să fac a fost să privesc cum botul mașinii devena tot mai mare și se apropia de mine. Am închis ochii și mă pregăteam de impact. Dintr-o dată am simțit pe spate o mână care m-a apucat de haină, urmată de o smucitură. Făra voia mea am făcut câțiva pași în spate, exact la fix cât mașina să treacă pe lângă mine. Buimac de cele întâmplate, am întors capul pentru a-l vedea pe salvatorul meu. M-a întrebat dacă sunt bine, ocazie cu care mi-am dat seama că era bărbatul care mă atenționase anterior despre venirea mașinii. I-am răspuns că sunt bine, doar puțin speriat. I-am mulțumit în fel și chip bărbatului, după care acesta și-a văzut de drumul lui ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

După câteva zile încă mă gândesc la cele întâmplate. Se pare că întâmplarea prin care am trecut m-a marcat, dar am scăpat ieftin. Dacă nu ar fi fost "Omul de lângă mine", căci neștiindu-i numele salvatorului meu m-am hotărât să-l botez astfel, poate astăzi nu aș fi teafăr. Am să-i rămân recunoscător toată viața omului de lângă mine, un străin, un om ca oricare altul, dar un individ de care îmi voi aminti cu plăcere cât voi trăi.