Astă-vară, eu, Sebastian şi Maria am plecat în păduricea din spatele curţii să culegem mure. Azorel, câinele fricos al bunicilor, a venit cu noi. Era o zi foarte călduroasă, numai bună de o plimbare prin pădurea răcoroasă, departe de soarele care dogorea. În drumul nostru spre pădure am trecut prin livadă bunicilor. În livada cu nuci şi peri înalţi, plină de rod bogat, iarba era înaltă până la mijloc.
În câteva minute am ajuns la pădurea cu copaci înalţi şi cu frunziş des. Am început să căutăm tufele de mure. Nu ne-a luat mult timp şi am găsit mai multe plante cu mure coaptă. Timp de câteva minute, la umbra copacilor, toţi trei am mâncat pe săturate din fructele aflate din belşug. Parfumul şi aromele deosebite ale murelor ne-au încântat simţurile.
În acest timp, Azorel se zbenguia voios prin jurul nostru. Lătra şi dădea fericit din coadă. Alerga de colo-colo vesel şi parcă mai puţin fricos decât de obicei.
După ce ne-am săturat, ne-am îndreptat spre casă. Pe drumul, am vorbit despre scăldat. Ne-am înţeles să mergem la gârla din apropiere, mai spre seară când razele soarelui vor fi puţin mai blânde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu