Stoluri întregi se văd la orizontul senin al cerului de un albastru pur. Păsărelele care aparţin acestor pământuri se întorc spre tărâmurile natale. După ce au fost în pribegie, pe meleaguri străine, prin ţări pline de soare, acum că primăvara a sosit, se întorc acasă. Au avut un drum lung şi obositor de parcurs, zburând peste crânguri, lunci şi mări. Cu cât se apropie de casă, păsările bat din aripi mai voioase. Ele ştiu că zilele de primăvara şi de vara nu le vor ridica nicio problemă. Natura caldă, care a început deja să-şi arate faţa, devine o gazdă primitoare pentru păsările gingaşe şi sensibile la temperaturi scăzute.
Din zarea albastră, pasările vesele, etern îndrăgostite de vânturi line, planează deasupra locurilor în care-şi vor instala cuibul. De cum aterizează pe pământul sfânt al patriei lor, se şi pun pe treabă, asemeni unor gospodari harnici. Adună cele trebuincioase construirii cuiburilor şi muncesc zi şi noapte la zidirea acestora.
Abia când cuiburile vor fi construite, păsările se vor aşeză să se odihnească. Din cuiburile lor, la adăpostul întunericului şi al clarului de lună vor ciripi şi vor cânta triluri pline de dragoste. Apoi vor da viaţă unor pui mici şi firavi care vor însufleţi cuiburilor şi locurile în care s-au stabilit aceşti vestitori ai primăveri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu