Pe drumul meu spre casă am zărit o bătrână care stătea la colţ de stradă cu nişte flori albe în mână. De cum m-a zărit, femeie mi-a întins cu o mână tremurândă un bucheţel de flori. După ce am ajuns în dreptul ei, am zărit florile mici şi gingaşe pe care mi le întindea. Erau cei mai frumoşi ghiocei pe care-i văzusem vreodată. Petalele mari şi albe încă aveau roua dimineţilor pe ele. Stropi de apă se prelingeau precum nişte lacrimi de pe tulpiniţele firave, verzi. Reflexele sidefii ale florilor făceau din aceste plăntuţe un bucheţel de mărgăritare. Micul mănunchi de clopoţei albi stătea tăcut în mâna băbuţei şi aştepta să fie cumpărat de cineva care iubeşte primăvara. Aceste flori există pentru a încânta sufletele oamenilor care înţeleg primăvara. Nu am stat pe gânduri, am scos banii din buzunar şi am cumpărat bucheţelul frumos, zicându-mi în gând: aceştia sunt ghiocei pentru mama.
Mândru de achiziţia mea, m-am îndreptat spre casă. De cum m-a văzut mama cu florile plăpânde în mână mi-a zâmbit cu căldură şi m-a îmbrăţişt. Cu un gest reflex, a luat florile întinse de mine, le-a dus la nas şi le-a mirosit, după care a adugat încântată: floricele acestea miros a primăvară. Acum simt şi eu că a venit primăvara, a adăugat visătoare mama.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu