O compunere despre evenimentul istoric deosebit din ziua de 1 decembrie 1918 și despre semnificația Marii Uniri din 1918 pentru români. Totodată, în 1 decembrie toți românii de pretutindeni sărbătoresc Ziua Națională a României. Vezi și: Marea Unire din 1918 un ideal multimilenar
1 Decembrie 1918, Ziua Națională a României reprezintă ziua înfăptuirii unirii tuturor românilor |
În fapt, ziua de 1 Decembrie 1918, semnifică unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și a Maramureșului la Regatul României. Alipirea ultimei bucați de pământ românesc, cuprinsă între Mureș, Tisa și Dunăre, a reprezentat continuarea firească a demersurilor de unire a tuturor provinciilor românești, începute la jumătatea secolului al XIX-lea. Atunci, la 24 ianuarie 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și al Țării Românești, era începutul marelui eveniment istoric al spațiului Carpato-Danubiano-Pontic, Marea Unire, care a cunoscut înfăptuirea câțiva ani mai târziu, în 1 Decembrie 1918. De la această dată, poporul român a putut răsufla ușurat, visul se împlinise și anume cu toții se aflau sub oblăduirea aceluiași stat: Statul Român. Frați în cuget și simțire, în limba vorbită, cultură, tradiții, obiceiuri și sărbători, românii putea circula liberi și nestingheriți pe pământurile vechiului Regat Dacic și pe cel vremelnic al lui Mihai Viteazu.
Prin acel 1 decembrie din anul 1918, cei 1228 delegați ai Adunării Naționale de la Alba Iulia, susținuți în piață publică de peste 100.000 de persoane adunate la marele eveniment din toate colțurile Ardealului și Banatului, au resetat ceasul românilor. Ora zero, ora din care România începea să existe a însemnat adoptarea unei Rezoluțiuni prin care era consfințită unirea tuturor românilor din Transilvania și întreg Banatul cu patria mamă, România. Din acea zi, românii despărțiti până atunci de granițe nefirești, deveneau o mare familie, o familie reunită după mai multe secole de pribegie.
În conștiința națională, 1 Decembrie 1918, simbolizează momentul în care întreaga românime devenea stăpână absolută, recunoscută de celelalte state ale lumii, peste moștenirea lăsată de bunicii și străbunicii acestor pământuri. Începând cu acest decembrie friguros, dar ca simbol deosebit de luminos și călduros, românii erau în sfârșit la ei acasă, erau singurii care-și hotărau destinele și locul în istorie. Statul român garanta oricărui cetățean al său dreptul de a putea vorbi fără opreliști limba strămoșilor, de a puteau învăță limba vorbită în casele lor, de a se putea ruga în biserici în limba română. România devenea astfel un cadru în care orice român putea trăi demn, putea spera și munci după bunul plac. În plus, 1 Decembrie 1918 reprezintă un nou început pentru locuitorii spațiului românesc, dar și un nou parcurs pe valurile agitate ale istorie. Deosebirea majoră față de secolele trecute este că din acel 1 Decembrie, pentru fiecare român, soarele răsare dintr-un singur loc și anume din capitala României. Deciziile care privesc destinele acestui neam nu mai sunt luate în diverse capitale cu tot atâtea cancelarii, ci conform voinței acestui neam și a aleșilor acestuia, ora exactă vine de la București.
Acum, la începutul secolului XXI, când România își sărbătorește Ziua Națională în sânul familiei Europei Unite, poate este timpul să privim și spre viitorul nostru ca națiune. Un viitor, mai exact o zi, sper apropiată, în care frații noștri de peste Prut vor reveni în matca firească, în mijlocul României, de acolo de unde au fost smulși de vitregia istoriei. Din acest punct de vedere, 1 Decembrie ar putea fi și un moment de reflecție asupra idealurilor noastre ca națiune, ca cetățeni ai aceleiași cetăți numită România Mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu