O compunere despre o călătorie cu autobuzul, petrecută într-o toamnă
Pornisem spre gară. Afară era o atmosferă mohorâtă şi friguroasă. Din faţă sufla un vânt puternic şi rece, care mă împiedica să mă deplasez. Mi-am aşezat mai bine şapca pe cap şi mi-am împins mai adânc mâinile în buzunar. Am ajuns în faţa staţiei de autobuz. Casa mea se află departe de gară, motiv pentru care trebuia să iau autobuzul. În staţie, doi oameni aşteptau autobuzul, la fel de zgribuliţi ca şi mine. Vântul şuiera la atingerea crengilor copacilor golaşi, fără nicio frunză. Răsuflarea rece a toamnei i-a alungat de pe străzi şi pe cei mai curajoşi dintre oamenii.
Frigul pătrundea prin fiecare deschizătură a hainelor. Am început să mă mişc pentru a mă mai încâlzi. Aşteptarea a durat mai bine de 10 minute, minute care mi-au părut ore. Tocmai când începeam să-mi pierd răbdarea, de după blocurile înalte s-a zărit silueta masivă a autobuzului. Cu un scârţit de roţi a oprit în dreptul meu. Am urcat şi un val de căldură m-a izbit în faţă.
Înăuntrul autobuzului era cald şi bine. Am compostat biletul şi m-am aşezat la geam. De la fereastră, printre petele de praf, am început să privesc oraşul. Era copleşit de toamna care se instalase confortabil peste tot. Vântul puternic împrăştia frunzele îngălbenite şi căzute la pământ. Totul era maroniu în jur. Oraşul era foarte trist şi plictisit. Lipsit de viaţa de astă vară, părea părăsit.
plicts
RăspundețiȘtergere