Eseu despre tricolorul patriei mele, Moldova

O compunere, mai exact o alegorie, despre tricolorul Moldovei: roşul reprezentând glasul sângelui, galbenul zâmbetul razelor de soare, iar albastrul cerul senin al patriei mele, Moldova.

Cerul de un albastru pur zâmbeşte din înălţimile curate ale Moldovei. Agitat uneori, dar de cele mai multe ori calm, priveşte de sus la pământul sfânt al patriei. Ca un soldat credincios, este de planton încă de la începutul lumii. Cu privirea senină, ţine sub observaţie culmile line ale dealurilor şi verdele nesfârşit al câmpiilor. Înţelept ca un bătrân cu tâmpla ninsă, cerul a fost martorul zbuciumului şi al urgiei din istoria Moldovei. Necazurile, tristeţea şi supărarea Moldovei l-au marcat, dar nu renunţă. Este în continuare plin de optimism şi încearcă să le insufle oamenilor speranţă şi o viaţă senină. În semn de recunoştinţă, oamenii au pus culoarea albastră în flamura Moldovei.

De deasupra, soarele blând scaldă cu atingeri tăcute pământurile Moldovei. Singura lumină în negura istoriei Moldovei, soarele, a fost şi este un aliat al Moldovei. Zâmbetul razelor de soare s-a oglindit mereu cu plăcere în solurile rodnice ale ţării. Poate şi din acest motiv, pământul Moldovei a fost roditor, întreaga ţară fiind o grădină fertilă. Tainic, în fiecare zi, discul de lumină se retrage după bolta înstelată, luând cu sine o parte de neliniştea Moldovei. În zorii zilei, reapare plin de energie, pregătit să o ia de la capăt, gata să asculte ruga copiilor Moldovei. În întreaga sa existenţă multe a auzit şi văzut. Parcă de prea multe ori ochii înlăcrimaţi ai locuitorilor patriei s-au ridicat spre înalturi. Răspunsul blajin al soarelui, prin raze calde şi luminoase, a fost cel care a şters lacrimile din ochii oamenilor. Pentru toate acestea moldovenii au aşezat auriul soarelui în steag, alături de albastrul infinit al cerului.

Tăria albastră şi soarele sfânt i-au insuflat Moldovei curajul de a spera la un viitor luminos precum razele soarelui şi un parcurs calm, precum seninul albastru al văzduhului. Dar viitorul nu poate exista fără trecut. Din fericire, Moldova are un trecut, deşi unul însângerat. Roşul sângelui care curge prin venele Moldovei, nu de puţine ori s-a împrăştiat pe nedrept pe glia strămoşească. Rănile au fost atât de adânci încât nu s-au vindecat nici până astăzi. Pentru a nu uita trecutul luminos, dar şi pentru a menţine mereu viu în memoria lor trecutul însângerat al patriei, moldovenii au adăugat roşul pe tricolorul Moldovei.

Vântul puternic, venit dinspre apus, atinge cu răsuflarea sa drapelul roşu, galben şi albastru al Moldovei. Drapelul îi răspunde bucuros şi plin de speranţă, cu unduiri suave. Apoi îi şopteşte vântului că ar dori ca măcar o dată în viaţă să vadă soarele răsărind dinspre apus şi nu dinspre răsărit.