Câţiva elevi se plimbă anemici prin curtea şcolii. Sunt în căutarea unei umbre binefăcătoare, pentru a se refugia de asprimea razelor de soare. Ziua caniculară este abia la început, dar deja a potolit orice dorinţă de zbenguială a elevilor. O moleşeală neobişnuită şi o linişte apăsătoare pentru o recreţie domină întreaga curte. Cei care s-au încumetat să înfrunte arşiţa dimineţii, sorbesc cu nesaţ din sticlele de apă încălzită. Chiar dacă apa sălcie nu astâmpără setea permanentă, este singurul remediu împotriva fierbinţelii din jur.
Nicio pală de vânt nu adie. Niciun nor nu există pe cerul de sticlă. Soarele şi căldura acestuia sunt stăpânii absoluţi au curţii şcolii. Undeva într-o parte, la umbra zidului clădirii, câţiva elevi se amăgesc la un petec de umbră. Chiar dacă razele soarelui nu-i atinge direct, căldura dogoritoare îi ajunge şi acolo.
Salvarea din această atmosferă aproape incendiară vine odată cu sunetul clopoţelui. Şi acesta pare afectat de căldura neobişnuită. Dacă până acum sunteului era ascuţit şi vibrant, acum se aude răguşit şi palid. Elevii se încolonează unu câte unul şi pătrund în şcoala răcoroasă. În clase, aparatelor de aer condiţionat bâzâie sâcăitor şi se chinuie să diminueze după propriile forţe canicula ce domneşete în exterior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu