Compunere descriptivă iarna la munte

Iarna la munte

E iarnă și fulguiește neîntrerupt, de ceva vreme, peste toate formele de relief. Însă muntelui, iarna îi rezervă o cantitate dublă de zăpadă. An de an, este îngropat de-a binelea sub stratul gros de zăpada, care cade din abundență. Așa s-a întâmplat și în această iarnă. Încă din depărtare, silueta impunătoare a muntelui străluceste semeață în razele sorelui. Vârful alb, înalt până la cer, recent invadat de neaua strălucitoare, împunge norii cu creștetul. Puful alb al norilor se scutură, iar în urma sa lasă o dâră groasă de fulgi de zăpadă. Iarna se dezlănțuie asupra muntelui și-i adaugă noi haine albe, peste cele argintii pe care le are deja. Copacii de pe masivul înghețat gem sub greutatea zăpezii depuse. Crengile lor sunt încărcate peste limită și se apleacă tot mai mult spre pământ. Atunci când vântul își îndreaptă suflarea către ei, se scutură, iar o avalanșă de zăpadă se repede spre pământ. La rădăcină se formează adevărate troiene, înalte cât o statură de om. Mândria muntelui în anotimpul zăpezii sunt brazii. La fel de bătrâni ca timpul și înțelepti ca filosofii, brazii, cu frunzele mereu verzi, par vopsiți în alb. Zăpada s-a mulat perfect pe forma ascuțită a acestora, iar acum arată ca niște piramide îngrămădite una în alta. La baza lor, zăpada pufoasă este însemnată cu urme adânci de pași, aliniați în șir indian. Sunt semnele trecerii unei haite de lupi. Urletul lor sparge liniștea muntelui nins, iar ecoul se aude prelung prin codrul înghețat. Un nou val de ninsoare cerne din sita pufoasă a norilor și acoperă urmele din covorul de omăt proaspăt. Vântul insistă să sufle aer rece care-ți taie respirația. Cu toate acestea, mireasma zăpezii îmbată simțurile amorțite de frigul iernatic. Tabloul general, dominat de albul pur al zăpezii, este minunat. Asemenea unui pictor priceput, iarna reușește să pună în valoare pe deplin frumusețea muntelui.